Găgăuzii s-au răsculat datorită faptului că ei consideră că se atentează la autonomia lor, la drepturile și libertățile care le sunt stabilite, inclusiv prin legile speciale. Această opinie a fost exprimată la postul de televiziune „Primul în Moldova”, în cadrul programului „TEMA”, de către fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, în contextul situației din Găgăuzia create după alegerile la funcția de bașcan.
În opinia ex-ministrului, găgăuzii „au frici cu privire la faptul că PAS ar fi dispus să intervină pentru a îi limita sau a îi lipsi chiar de autonomia de care ei dispun”.
Totodată, el a reiterat existența condițiilor pentru a declara că statul Republica Moldova este capturat, așa cum mai devreme a calificat Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), formațiune din care face parte.
„Eu reamintesc Partidului Acțiune și Solidaritate despre baza pentru declararea statului captiv în anul 2019 – au fost câteva rezoluții ale Parlamentului European care a criticat dur invalidarea alegerilor locale pentru funcția de primar general din municipiul Chișinău. Aici observăm anumite similitudini, ba din contra, aici se acționează mult mai agresiv și mult mai inadecvat”, a explicat Nagacevschi.
Până la momentul publicării acestei știri, declarațiile sale nu au fost comentate de serviciile de presă ale Guvernului, Președinției, PAS.