Germania trebuie să facă mai mult pentru a controla migraţia fără forme legale, consideră ministrul de finanţe Christian Lindner, într-un interviu publicat miercuri pe site-ul de ştiri t-online, preluat de dpa.
În plus, ar trebui ca mai multe persoane cărora le-au fost respinse cererile de azil să fie deportate, a afirmat Linder.
În prezent, Germania nu face destul pentru a controla fluxul de migraţie în ţară „pentru că nu prevenim suficient migraţia fără acte legale”, a spus liderul Partidului Liber-Democrat (FDP), unul din cele trei ale coaliţiei de guvernare.
„Ceea ce nu ne trebuie este migraţia fără acte care este ilegală, dar conduce totuşi la rezidenţă permanentă şi beneficii sociale”, a adăugat el.
Lindner a propus ca, în schimb, migranţilor care vor să lucreze în Germania să le fie mai uşor recunoscute diplomele.
Pe de altă parte, a subliniat el, este important să fim mai „hotărâţi” în privinţa migranţilor ilegali.
Potrivit Oficiului Federal pentru Migraţie şi Refugiaţi, 217.774 de persoane au depus cerere de azil în Germania anul trecut, în creştere cu 47% faţă de 2021.
Cele mai multe provin din Siria (70.976), Afganistan (36.358) şi Turcia (23.938).
Pe de altă parte, în jur de un milion de refugiaţi din Ucraina au fost acceptaţi în Germania anul trecut fără a fi nevoiţi să ceară azil.
Multe administraţii locale s-au plâns că le este tot mai greu să le ofere cazare migranţilor, adaugă dpa.