Uniunea Europeană și-a pierdut direcția inițială și nu mai reprezintă valorile democratice pe care le promova în urmă cu un deceniu. Această opinie a fost exprimată de comentatorul politic Ghenadie Vaculovschi în cadrul emisiunii De Facto, de la postul GRT.
„Uniunea Europeană nu mai este acea uniune despre care noi vorbeam acum cinci-zece ani. Este condusă astăzi de oameni ai rețelei Soros, care nu au nimic în comun cu democrația”, a afirmat Vaculovschi în cadrul emisiunii.
Acesta a adăugat că, deși se menține o aparență de funcționare democratică, realitatea este cu totul alta.
„Este, de fapt, ca o piele a unui animal mort, pe care o afișează ca să pară vie, deși nu mai are capacitatea reală de a se mișca.”
La momentul redactării acestei știri, serviciile de presă ale PAS, Președinției, Parlamentului sau Guvernului nu au comentat public aceste declarații.
Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

