Valeriu Ghilețchi, fost vicepreședinte al Parlamentului în perioada în care Alianța pentru Integrare Europeană (AIE) conducea țara, a povestit cum se purtau discuții în cadrul AIE  privind luarea deciziei de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău pentru o perioadă de 49 de ani. Despre aceasta Valeriu Ghilețchi a vorbit la emisiunea „TEMA cu Ludmila Belcencova” de la postul de televiziune Primul în Moldova difuzat pe internet.

„La un moment dat, când s-a luat această decizie în Alianța pentru Integrare Europeană (cu privire la transmiterea aeroportului în concesiune – n.r.), eu am fost împotrivă. A fost opinia mea separată, dar majoritatea a decis. Deși a hotărât guvernul, am avut totuși și discuții aprinse în Alianță”, a spus Ghilețchi, adăugând că la acel moment din Alianța pentru Integrare Europeană făceau parte PLDM, PL și PDM.

Ex-vicespeakerul a remarcat că, deși la momentul deciziei de transmitere a aeroportului în concesiune el a fost împotrivă, după un timp, și-a schimbat părerea, subliniind că „încă nu am văzut ca statul să fie un bun administrator.”

„Pe de o parte, faptul că aeroportul a revenit sub controlul statului, poate că nu este rău. Deși, de-a lungul anilor, am devenit sceptic în privința asta. Înțeleg că problema este foarte politizată. Dar încă nu am văzut ca statul să fie un bun administrator”, a subliniat Valeriu  Ghilețchi.

De remarcat este faptul că marți, în comunicatul său de presă, compania concesionară AviaInvest a anunțat că bugetul de stat a primit impozite și taxe de la companie în valoare totală de 1,6 miliarde de lei. Totodată, reprezentanții companiei au subliniat că, din 2013, investițiile în infrastructura Aeroportului Internațional Chișinău au depășit suma de 72 de milioane de euro prin investiții și venituri din activitatea operaționala, obiecte deja date în exploatare.

La momentul publicării acestei știri, serviciul de presă al Guvernului, Întreprinderea de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău” și PAS nu au comentat declarațiile lui Valeriu Ghilețchi.

youtube