Inițiativa președintelui Maia Sandu de a forma Tribunalul Anticorupție este o decizie politică care va fi foarte greu de implementat, în primul rând din cauza lipsei de personal. Această opinie a fost exprimată de Vladislav Gribincea, președintele Centrului de Resurse Juridice, la emisiunea „Puncte de Vedere. Puncte de Reper” de la Vocea Basarabiei.
„De aproape 2 ani, PAS-ul este la putere. În 2 ani de zile ei au reușit să schimbe legislația și câte ceva la nivel de personal. Și marele handicap al lor este că nu au oameni care să facă reforme mai rapid. Ei și-au pus pe agendă un număr mare de reforme, foarte multe. Ca să vă închipuiți, cred că, în ultima jumătate de an, s-a votat pe justiție mai multă legislație decât în ultimii cinci”, a spus Gribincea, subliniind că autoritățile nu au resurse pentru a accelera implementarea reformelor.
„Acum mai pui încă și Tribunal acesta Anticorupție, care este foarte greu de creat. Nu au resurse umane. În ministere nu au resurse”, a menționat expertul.
În acest sens, juristul a spus că autoritățile vor să creeze „o nouă Curte Supremă de Justiție, și trebuie să găsească 20 de magnifici” (judecători – n.r.), precizând că „pentru 20 de funcții sunt 22 de candidați” și „nu este cert dacă toți o să treacă vetting-ul, adică efectiv nu ai de unde alege”.
„Plus, dintre acești 20 de judecători, 11 trebuie să fie judecători de carieră, iar 9 să fie avocați, procurori, profesori universitari. Iată pentru aceste 11 funcții de judecător știți câți candidați sunt? 7! Adică noi nu avem de unde să creăm Curtea Supremă de Justiție, dar noi încă mai vrem să creăm și un Tribunal Anticorupție. Aceasta va fi, în primul rând, greu, și întrebarea este dacă ai cu cine” a spus Gribincea.
Rezumând, președintele Centrului de Resurse Juridice a spus că consideră inițiativa Maiei Sandu o „decizie politică” care nu va da roade pe perioada mandatului său prezidențial.
„Sunt soluții mai simple de făcut decât aceasta. Este o decizie politică, la urma urmei. Dar eu nu cred că această decizie politică va da roade în viitorii 2 ani de zile, până la finalul mandatului”, a rezumat Gribincea.
La momentul redactării acestei știri, serviciile de presă ale Președinției, Ministerului Justiției, Guvernului și PAS nu au comentat declarațiile lui Vladislav Gribincea.