Speranțe spulberate de grindină în comuna Șolcani din raionul Soroca. În doar câteva minute, o ploaie torențială însoțită de rafale de vânt a provocat distrugeri masive în gospodării și pe terenuri agricole. Pagubele urmează să fie stabilite de administrația locală.
Vasile Scripnic a pierdut tot ce a plantat în grădină – roșii, castraveți sau ardei. În câteva zile, urma să le conserve pentru sezonul rece.
„Am muncit toată primăvara și vara ca să avem pentru noi, pentru iarnă, ca doi bătrâni. În fiecare dimineață culegeam castraveți câte o căldărușă. Ne-am pregătit pentru iarnă, mi-am așezat borcanele la subsol. Gândeam că vom face și pentru copii. Dar nu e posibil”, afirmă Vasile Scripnic, locuitor al satului Șolcani, Soroca.
Grindina a afectat și culturile din satul vecin, Cureșnița Nouă. Artur Revenco spune că nu-și va putea vinde merele din livadă.
„Toate soiurile de mere sunt afectate, nu numai de vară, dar și de toamnă. Noi o să analizăm dacă avem unde vinde mărul, dar, cel mai probabil, o să le dăm la suc”, consideră Artur Revenco, locuitor al satului Cureșnița Nouă, Soroca.
„Grindina a lovit o parte din satul Șolcani și o parte din Cureșnița Nouă. Au avut de suferit grădinile cetățenilor, cât și terenurile persoanelor juridice”, a precizat Lucia Iftodii, secretara Consiliului comunal Șolcani.
În satele Hristici și Bulboaca, grindina a afectat peste 120 de hectare de livezi și terenuri cu grâu, porumb și floarea-soarelui.
Amploarea pagubelor va fi stabilită de administrația locală.

