În ceea ce priveşte o eventuală expulzare a diplomaţilor din Federaţia Rusă, pe principiul parităţii, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a spus că acest subiect este analizat de cei care pot lua decizii în acest sens. Astfel, a evocat „volumul de lucru legal” al diplomaţilor ruşi din Republica Moldova. Declarațiile respective au fost făcute, miercuri, pentru presa română.

”Sunt… nu foarte multe, suficiente cazuri când persoane sub statut de diplomaţi ai Federaţiei Ruse, sosind la Chişinău, repede ajung pe malul stâng al Nistrului, în Transnistria. Şi acolo numai de diplomaţie nu se ocupă. Şi noi ştim despre lucrul ăsta şi ei ştiu că noi ştim despre lucrul ăsta. Acum, da, noi o să facem bineînţeles o evaluare a volumului de lucru pe care îl au ei aici şi o să venim cu o decizie în acest sens”, a detaliat Grosu, potrivit realitatea.md.

În acest sens nu există un termen-limită. ”Atunci când o să fim pregătiţi pentru a lua o decizie o s-o anunţăm public şi o să îi informăm şi pe colegii ruşi”, a arătat şeful Legislativului moldovean.

Amintim că anterior, un alt reprezentant PAS, Andrian Cheptonar a promis că „personal va propulsa” ideea „parității”, menționând, totodată că înțelege că „va urma un răspuns asimetric și, probabil, destul de pervers al Federației Ruse care va încerca să ne lovească economic sau eventual va expulza și cei șase lucrători diplomatici, consulari”.

realitatatea.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.