Președintele PAS Igor Grosu a spus că partidul de guvernământ nu și-a înaintat un candidat la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei ca acesta să nu fie acuzat că a „beneficiat nejustificat de atenție”, în calitate de „candidat al puterii”.
„Indiferent cine ar fi fost candidatul, noi consideram și considerăm și acum că decizia noastră a fost corectă de a nu înainta acest candidat. Pentru că climatul politic de acolo, și preferințele electorale erau deja cunoscute. Adică, cum erau deja cunoscute? Noi știm dragostea nemărginită față de Kremlin, când e vorba de propagandă. Să le dăm, să le ridicăm mingea la fileu, suplimentar să spună că acesta e candidatul puterii și ar fi beneficiat nejustificat de atenție și așa mai departe? Noi am preferat de data aceasta să fie un exercițiu totalmente al găgăuzilor”, a declarat Grosu la emisiunea „În profunzime” de la „Pro TV Chișinău”.
Potrivit lui, PAS a preferat „să monitorizeze foarte atent”, după care îi vor invita pe reprezentanții Adunării Populare „la discuții sincere despre felul cum au avut loc ceste alegeri”.
„Acum noi o să avem tot motivul să spunem: noi nu am participat, am urmărit atent, am încurajat instituțiile să vă ajute – Comisia Electorală Centrală, ASP-ul ș.a.m.d. Acum haideți sincer – după alegeri, nu acum evident – să discutăm cum au avut, cât de corect, integru au avut loc aceste alegeri”, a afirmat președintele PAS.
Întrebat, dacă a avut semnale despre eventualele încălcări, el a spus că așteaptă concluziile misiunilor de observatori, altor instituții, după care va fi „o discuție foarte francă la subiect”.
„-Ați avut semnale că a fost ceva incorect acolo? De ce puneți așa întrebarea?
-Pentru că am auzit candidați care au zis, candidații lor, n-am să dau nume acuma să le fac publicitate, dar au ieșit candidați care au semnalat anumite lucruri. Acum așteptăm să vedem ce o să facă ei după primul tur. Așteptăm concluziile misiunilor de observatori, altor organe de stat și să avem o discuție foarte francă la subiect.
-Până la validarea alegerilor?
-Urmează turul doi. Ce poate fi corectat, ajustat din punctul de vedere tehnic? O să ne spună Comisia Electorală Centrală. Dar regulile nu se schimbă în cadrul jocului. Important e să fie respectate regulile existente. Discuțiile o să le avem după”.
De menționat că până în acest moment Comisia Electorală Centrală și Comisia Electorală Centrală a Găgăuziei nu au comunicat despre anumite încălcări în cadrul alegerilor la funcția de bașcan al Găgăuziei.