Comisia pentru Situații Excepționale este una politică. La această concluzie a ajuns politologul Ian Lisnevschi, care a precizat că cazul nefericit din r-nul Căușeni a demonstrat acest lucru.

„Toate aceste mișcări nu vor rezolva problemele din RM, fiindcă, sunt foarte multe. Faptul că vor urma mai multe demisii noi am putut să presupunem, fiindcă, PAS trebuie să arate că pedepsește”.

În opinia politologului, lucrurile în țara noastră nu merg spre bine, iar politica partidul de la guvernare merge în contrasens cu interesele cetățenilor.

 „Problema este în faptul că noi de 2 ani suntem în stare de urgență, asta e problema. Cu ce se ocupă această comisie?! Prin acest caz am văzut că această comisie este strict politică, atât. Ei nu au capacitatea să rezolve unele probleme grave care se întâmplă în RM”, a declarat Ian Lisnevschi, la emisiunea „TEMA” de la ITV.

Amintim că, luni, 27 noiembrie, două persoane au fost găsite fără suflare într-o mașină blocată în nămeți, în apropriere de satul Coșcalia, raionul Căușeni.

Precizăm că directorul Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112, Liviu Oboroc, a fost demis. Ordinul a fost semnat de către vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al dezvoltării economice și digitalizării.

Până la publicarea știrii, serviciile de presă ale PAS, CSE sau Guvernului, nu au comentat public aceste declarații.

facebook

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.