Analistul politic, Igor Boțan susține că între Republica Moldova și Ucraina ar exista o strategie în privința Transnistriei. Potrivit declarațiilor făcute în cadrul emisiunii “De Facto” de la GRT, în acest sens se întrevăd abordări comune, cum ar fi refuzul Ucrainei de a participa la consultările în formatul “5+2”.

“Din punctul meu de vedere ar exista o strategie comună a RM și a Ucrainei în privința problemei Transnistrene. Acum se pare că Chișinăul și Kievul au o abordare comună pentru că Ucraina a închis hotarul moldo-ucrainean pe segmentul transnistrean. Deci, Transnistria trebuie să-și rezolve toate problemele pe care le are cu Chișinăul, iar el are o strategie – reglementarea pașnică, ceea ce înseamnă că trebuie să discutăm. Discutam deja în regim 1+1. 90% din cetățenii Transnistriei sunt cetățenii RM, iar autoritățile nu-și pot permite antagonizarea lor”.

Boțan susține că Chișinăul ar putea proceda la negocieri în formatul 1+1, dar fără grabă.

“Cred că Chișinăului îi revine statusul quo, dar cu mesaje ușor de digerat atât pentru cetățeni, cât și pentru administrația de la Tiraspol, că în contextul pe care îl avem, e mai bine să nu ne antagonizăm, să procedăm la negocieri eventual 1+1, dar fără grabă, pentru că Chișinăului deocamdată nu îi convine”.

Totodată, acesta a menționat că: “dacă vorbim de context să ne amintim 19 decembrie anul trecut când reprezentantul Ucrainei în negocierile în format 5+2 l-a vizitat pe Krasnoselski și i-a transmis un mesaj că Ucraina mai mult nu participă la niciun fel de discuții în care participă Rusia din cauza războiului și de aceea descurcați-vă cum puteți, formatul 5+2 mai mult practic nu există. Ucraina susține formatul 1+1”.

De menționat că vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, va avea marți, 16 ianuarie, o întrevedere la Tiraspol cu „ministru de externe” din Transnistria, Vitali Ignatiev.

Potrivit surselor, în cadrul întrevederii vor fi aborbate mai multe subiecte ce țin de „problemele cu care se confruntă întreprinderile din Transnistria din cauza acțiunilor Chișinăului”. În mod special, Tiraspolul vrea să discute despre noile prevederi din Codul Vamal al R.Moldova, conform cărora au fost eliminate toate scutirile la plata taxelor vamale.

Până la publicarea știrea, serviciile de presă ale Guvernului, Parlamentului, Președinției sau PAS nu au comentat aceste declarații.

telegram

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.