Partidul de guvernare va promova în Parlament introducerea integrării europene în Constituție, iar cei care erau sceptici vor deveni mai convinși de parcursul nostru european după Adunarea „Moldova Europeană“ de duminică, a declarat președintele legislativului, Igor Grosu, în cadrul emisiunii „Dimineața cu Radio Moldova”, de la Radio Moldova. În același timp, Igor Grosu a precizat care sunt pașii următori pe care trebuie să îi facă atât guvernarea, cât și cetățenii ca să fie mai aproape de aderarea la Uniunea Europeană.
Ieri, participanții la Adunarea „Moldova Europeană” au adoptat unanim o Rezoluție, din 7 puncte. În primul punct este solicitată modificarea Constituției Republicii Moldova, astfel încât să se stabilească faptul că aderarea la Uniunea Europeană este definitivă și ireversibilă.
„Pe termen mediu și lung, sunt obiectivele care au fost trasate în rezoluția finală. Pe termen scurt, continuăm să ne facem temele pentru acasă, astfel ca la sfârșitul acestui an, 2023, să putem obține deschiderea negocierilor de aderare. Mai urmează câteva evenimente și summitul. Este un eveniment în premieră, istoric în Moldova. Găzduiește atâția prim-miniștri și președinți ai țărilor Uniunii Europene. Noi o să arătăm că putem fi ospitalieri așa cum ni se duce vestea, buni organizatori, europeni”, a declarat Igor Grosu.
De remarcat că președintele partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a anunțat pe 21 mai că formațiunea politică condusă de el va iniția un referendum pentru ca oamenii să determine vectorul extern al Republicii Moldova.
Sursa: radiomoldova.md