Ilan Șor, liderul blocului politic „Victorie”, a vorbit în cadrul emisiunii „O seară cu Vladimir Soloviov” de la postul de televiziune Rossiya 1. Politicianul a spus că ceea ce se întâmplă acum în Moldova este un exemplu autentic al unui stat uzurpat de Occident.

„De ce ar uzurpa Occidentul Moldova? Răspunsul este simplu – ei pregătesc încă un teren pentru război, unde să lupte cu mâini străine. Numai în ultima jumătate de an au fost importate arme în valoare de 600-700 de milioane de dolari. De ce are nevoie o țară săracă de atâtea arme, de două noi baze militare despre care toată lumea tace?”. – a spus Șor.

În timpul emisiunii, a fost discutată vizita în Moldova a secretarului de stat al SUA, Anthony Blinken. Liderul opoziției consideră că pentru Sandu a fost foarte important să demonstreze că poate deține controlul și că este un manager angajat de calitate, care își îndeplinește sarcinile.

De asemenea, a fost abordat și subiectul aderării țării la Uniunea Europeană. Potrivit estimărilor politicianului, circa 60% din populația Republicii Moldova nu este pregătită pentru integrarea europeană, nemaivorbind despre unirea cu România.

Șor este sigur că aceste uniuni nu aduc nimic bun, deoarece sub conducerea actualului regim, care insistă pe integrare și unificare, viața în Moldova s-a înrăutățit: „Prețul la gaz a crescut de 10 ori, prețul la energia electrică de 3 ori, nu există export de produse agricole, indexarea pensiilor este cea mai mică din ultimii 30 de ani, exodul populației constituie 6%. Oamenii au început să trăiască mai rău în perioada actualei guvernări. Mult mai rău, decât anterior”.

Pentru a lupta împotriva regimului, în țară a fost creat un bloc politic din partide, care va lupta pentru țara lor, a declarat liderul opoziției.

„Anul acesta este decisiv pentru Moldova, și nu avem dreptul să pierdem această luptă. Dacă asta se va întâmpla, ne vom pierde țara. Noi nu vom permite însă să fim cuceriți, să ne ia Moldova”, a spus Șor.

Până la publicarea știrii, serviciile de presă ale PAS, PArlamentului, PReședinției sau Guvernului nu au comentat aceste declarații public.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

partidulsor.com