În Republica Moldova se înregistrează o creștere alarmantă a nivelului sărăciei, în special în mediul rural, unde ratele sărăciei absolute și extreme sunt de trei ori mai ridicate decât în orașe.

Cei mai vulnerabili sunt pensionarii, arată raportul „Moldova Inegală”, prezentat la Chișinău. Analiza relevă că aproape un sfert din populație are venituri insuficiente pentru a acoperi nevoile de bază, iar împreună cu cei ale căror venituri abia acoperă minimul necesar, această pondere atinge 65% din populația țării.

Potrivit Centrului de Parteneriat pentru Dezvoltare și Fundației Est-Europene, rata medie a sărăciei absolute în 2023 a fost de 31,6%, cu o tendință de agravare față de anii precedenți, influențată de crizele economice multiple din ultimii ani.

„Am constatat că cele mai expuse persoane sunt cele care lucrează în agricultură. De asemenea, persoanele cu dizabilități și pensionarii sunt cele mai afectate de sărăcie în Republica Moldova”, a declarat Alexandra Ermolenco, coordonatoarea de proiect la Centrul de Parteneriat pentru Dezvoltare.

În sate, efectele sărăciei sunt mult mai pronunțate decât în orașe. Deși condițiile de trai sunt dificile, oamenii încearcă să facă față provocărilor.

„Ce pensie aveți? – Mi-e rușine să spun. Dacă trebuie să cumpăr ceva de îmbrăcat, sper la ajutorul copiilor”.

„Sunt pensionar, dar lucrez, și tot nu-mi ajunge. Prețurile sunt mai mari decât în Europa”.

„Cine muncește, are. Noi pregătim lemne de foc vara ca să avem cu ce trăi iarna”.

Multe persoane sunt nevoite să facă economii inclusiv la sănătate pentru a acoperi alte cheltuieli. Datele raportului arată că 40% dintre moldoveni nu-și pot permite medicamente, din cauza prețurilor ridicate.

„Pastilele sunt foarte scumpe. Am probleme cu tensiunea arterială. Acum sunt compensații, dar tot e scump. Restul medicamentelor le cumpărăm, iar asta ne bate la buzunar”.

Lipsa locurilor de muncă este un alt factor care agravează sărăcia, în special în zonele rurale, subliniază Lilia Plugaru, directoarea adjunctă a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.

„Există o discrepanță a locurilor de muncă. În mediul rural, e mai dificil să găsești un loc de muncă decât în oraș”.

Raportul mai atestă că rata sărăciei extreme este accentuată și în rândul persoanelor cu dizabilitate. Anul trecut, rata s-a dublat și a ajuns la 17%, fapt care se datorează și activității foarte reduse în rândul persoanelor cu dizabilități.

radiomoldova.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.