Două persoane au decedat în urma unor incendii izbucnite în locuințe din cauza nerespectării regulilor antiincendiare. Potrivit IGSU, ambele cazuri s-au produs în această dimineață.
Conform datelor prezentate, primul caz a fost înregistrat la Climăuți, raionul Dondușeni. Autoritățile au fost alertate la ora 07:06, precum că o casă este cuprinsă de flăcări. Imediat, la fața locului au fost îndreptate două echipe de pompieri și salvatori.
Ajunși, aceștia au stabilit că flăcările au cuprins mai multe bunuri materiale din interiorului casei. Totodată, în timpul intervenției, pompierii au depistat cadavrul parțial carbonizat al proprietarului, un bărbat de 60 de ani.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, preliminar s-a stabilit că focul ar fi izbucnit din cauza imprudenței în timpul fumatului.
Al doilea caz a fost raportat la Iliciovca, raionul Florești, în jurul orei 08:09. La fața locului au fost îndreptate două echipe de pompieri care au stabilit că focul a afectat mai multe bunuri materiale, dar și parțial tavanul unei odăi a casei de locuit cu suprafața de 56 m2. Angajații IGSU au reușit lichidarea completă a focului la ora 09:03. În urma incendiului, proprietara, o femeie în vârstă de 93 de ani a fost găsită parțial carbonizată în interiorul locuinței.
Potrivit primelor cercetări efectuate la fața locului, specialiștii au stabilit că incendiul cel mai probabil ar fi izbucnit din cauza unor defecțiuni, depistate la coșul de fum al sobei de încălzit.

