Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP), cu subdiviziunile teritoriale, continuă supravegherea epidemiologică a infecțiilor respiratorii și monitorizarea circulației virusurilor gripale și SARS-CoV-2 la nivel teritorial și național. Așadar, conform datelor, în ultima săptămână au fost înregistrate 4 cazuri de gripă sezonieră.
„În perioada 06-12 mai 2024 (săptămâna 19/2024), morbiditatea prin infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) s-a manifestat la un nivel de intensitate joasă, fiind în descreștere cu 22,5% față de săptămâna anterioară de monitorizare și cu 27,5% comparativ cu perioada similară a sezonului precedent. În total, au fost înregistrate 2740 de cazuri de IACRS, majoritatea fiind la copii”, se arată în comunicatul emis de ANSP.
Totodată, în perioada de referință au fost înregistrate 20 de cazuri de COVID-19, dintre care două la copii.
În context, medicii reiterează că vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2 rămâne a fi cea mai eficientă metodă de a evita cazurile grave de boală și deces. Cetățenii sunt îndemnați să se adreseze la medicul de familie pentru a beneficia de vaccin.