Fostul ministru al Tineretului și Sportului, Ion Cebanu, și-a exprimat îngrijorarea că Comunitatea Politică Europeană, al cărei summit urmează să aibă loc la 1 iunie la Chișinău, ar putea să se transforme în „antecamera UE pentru țari ca Moldova”. Totodată, politicianul a îndemnat actuala conducere a țării să fie atentă, și „să nu cadă în tot felul de capcane la nivelul Uniunii Europene”.

„Acum, inovația Comunitatea Politică Europeană. Mă tem că este un fel de antecameră unde vor francezii să ne țină pe noi, țări ca Republica Moldova, în antecamera Uniunii Europene. Și noi trebuie să fim atenți, aici este vorba de o diplomație foarte inteligentă, ca să nu cădem în tot felul de capcane la nivelul Uniunii Europene”, a spus Ion Cebanu la emisiunea „Întreabă Ghețu” de la TV8.

Totodată, politicianul a menționat că Uniunea Europeană este diferită și că la nivelul UE sunt tot feluri de jocuri, precizând că este vorba de „Franța, Germania”.

„Democrația înseamnă o competiție, democrația înseamnă interese, democrația înseamnă să te lupți pentru ideea ta, pentru idealul tău. Și, dacă vom avea puterea asta, va fi bine. Dacă nu – nu”, a rezumat Ion Cebanu.

Reamintim că la Chișinău, pe 1 iunie, va avea loc al doilea summit al Comunității Politice Europene, care urmează să întrunească 47 de lideri de stat și oficiali UE.

La momentul difuzării acestei știri, serviciile de presă ale MAEIE, PAS, Guvernului și Președinției  nu au comentat cuvintele lui Ion Cebanu.

youtube