Deputatul PAS Vitalie Jacot este sigur că niciodată nu s-a mai discutat cu atâta transparență cum se întâmplă acum vreo tragedie de aceeași amploare ca cea care a avut loc pe 30 iunie la aeroport, când două persoane au fost împușcate. Parlamentarul a afirmat acest lucru la emisiunea „Întreabă Ghețu” de la TV8, explicând refuzul majorității parlamentare de a-i audia pe șefii Ministerului Afacerilor Interne și ai Serviciului de Informații și Securitate în Parlament, pe care opoziția a insistat.

„SIS-ul, nu vă supărați, dar nu este acea instituție care să iasă în fața presei și să facă declarații – fie politice, fie tehnice. Eu m-aș supăra pe SIS, care vine și dă detalii din dosar. Chiar m-aș supăra”, a spus Jacot.

Totodată, deputatul partidului de guvernământ și-a exprimat dezacordul față de faptul că conducerea țării și autoritățile competente nu sunt transparente în ceea ce privește atacul armat de la Aeroportul Internațional Chișinău.

„Nu știu dacă au fost cazuri în Republica Moldova, tragice, care au fost tratate cu atâta transparență, cum este tratat acesta. Informația a fost dată imediat, plenipotențiar”, a subliniat Vitalie Jacot.

De remarcat faptul că alți participanți ai emisiunii au pus sub semnul întrebării declarațiile deputatului din PAS și au precizat că la cel puțin o săptămână după incident, ar fi logic să auzim de la structurile competente cel puțin concluziile preliminare ale anchetei.

youtube

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.