O familie din Ialoveni s-a pomenit în toiul nopții cu trei indivizi înarmați în propria casă.

Potrivit capului familiei, un bărbat de 65 de ani, cei trei necunoscuți au intrat în casă având pe față măști medicinale, iar unul dintre ei era înarmat cu un cuțit.

Hoții au doborât bărbatul și au început să-l lovească peste diferite părți ale corpului, iar la un moment dat unul dintre indivizi a scos cuțitul și a început să-l amenințe cu moarte.

Ca urmare, cei trei au părăsit locuința după ce au deposedat familia de aproximativ 37.000 de lei.

Imediat după incident victima a alertat serviciul de urgență, iar la scurt timp oamenii legii au identificat hoții. Aceștia s-au dovedit a fi trei bărbați cu vârstele de 32 și 36 de ani.

Oamenii legii au menționat că aceștia nu sunt la prima abatere de la lege, anterior fiind judecați pentru jaf, huliganism și tentativă de omor.

Acum indivizii sunt reținuți și plasați în arest.

știri.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.