Un grup criminal organizat implicat în activități de contrabandă, furturi și spălare de bani, a fost destructurat. Membrii grupului furau din locuințe luxoase, jefuiau și se ocupau cu tâlhăriile, începând din anul 2017 și până în prezent, pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene.
Banii din activitățile ilegale erau direcționate către achiziționarea bunurilor de lux mobile și imobile sau către investiții în afaceri profitabile. Scopul acestor manevre era de a masca proveniența veniturilor și a proprietăților reale existente, acestea fiind înregistrate pe numele unor persoane terțe și administrate din umbră de membrii grupului.
Au fost făcute mai multe percheziții la domiciliile din Chișinău și Cahul ale celor 18 figuranți, dintre care patru au fost reținuți, iar la moment în privința lor este aplicată măsura de reprimare de nepărăsire a localității.
Pe 14 august, au fost efectuate 10 percheziții la domiciliile suspecților implicați în activitatea infracțională, în urma cărora a fost ridicat un automobil de lux, ceasuri de lux, mijloace financiare în euro, franci elvețieni și lei, bijuterii din metale și pietre prețioase, telefoane mobile, cartele telefonice, două biciclete, tuburi cu spray lacrimogen, stații radio folosite pentru comunicare la comiterea infracțiunilor, unelte destinate comiterii infracțiunilor, contracte de procurare-vânzare a bunurilor mobile și imobile înregistrate pe numele persoanelor terțe, documente cadastrale și patru pașapoarte care aparțin uneia dintre persoanele suspectate
Investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor membrilor grupului infracțional și tragerii lor la răspundere, iar bunurile depistate și ridicate urmează a fi examinate în vederea stabilirii provenienței acestora, pentru primirea unei decizii în conformitate cu legislația în vigoare.

