Președintele american Joe Biden și-a anunțat oficial planul de a candida pentru al doilea mandat ca președinte al Statelor Unite ale Americii, transmite euronews.com.

„Acesta este momentul nostru… Să terminăm treaba, știu că putem”, a transmis Joe Biden, printr-un mesaj video.

În 2019, democratul Joe Biden şi-a anunţat candidatura tot printr-un video.

Biden, care ar urma să împlinească 86 de ani la sfârșitul celui de-al doilea mandat, este sigur că realizările sale legislative din primul mandat și cei peste 50 de ani de experiență la Washington vor conta mai mult decât îngrijorările cu privire la vârsta sa.

Anunțul vine cu ocazia aniversării a patru ani de când Biden și-a declarat candidatura pentru Casa Albă în 2019, atunci când a promis că va vindeca „sufletul națiunii” pe fondul președinției turbulente a lui Donald Trump.

Deocamdată, Trump, în vârstă de 76 de ani, este favoritul pentru a deveni candidatul din partea republicanilor, stârnind gânduri despre o posibilă campanie prezidențială tumultoasă, asemenea celei din 2020.

În martie, Donald Trump a fost pus sub acuzare penală de Curtea de Justiție din Manhattan. Este pentru prima dată în istoria Statelor Unite când un fost președinte a fost inculpat penal.

euronews.ro