După 32 de ani de la adoptarea declarației de independență a Republicii Moldova această zi încă nu s-a încetățenit ca o sărbătoare importantă în țara noastră. Această opinie a fost exprimată de doctorul habilitat în științe politice, Victor Juc, la emisiunea “Post factum”, de la postul de televiziune „ITV”.

“Desigur că noi marcăm Ziua Independenței Republicii Moldova, dar nu toți cetățenii consideră că aceasta este o sărbătoare. Nu s-a încetățenit încă și mai mult pentru unii este o zi suplimentară de odihnă, pentru alții o zi suplimentară de muncă, în special, în localitățile rurale. După 32 de ani de la adoptarea declarației de independență această zi încă nu s-a încetățenit ca o sărbătoare, ca o mândrie pentru Republica Moldova”.

În opinia doctorului habilitat în științe politice, motivul pentru care această sărbătoare nu este atât de populară în rândul moldovenilor, îl reprezintă dezinteresul și lipsa implicării autoriților în promovarea acestei zile marcante.

„Probabil din cauza că autoritatea statului Republica Moldova nu este mare. Oamenii consideră că ar merita o altă soartă și, într-adevăr, merită o altă soartă, că altfel nu ar fi această migrație în masă și din aceste considerente mai puțin este marcată”, a adăugat Victor Juc.

În fiecare an, pe 27 august, în Republica Moldova este celebrată cea mai importantă sărbătoare naţională – Ziua Independenței. Precizăm că, acum 32 de ani, țara noastră și-a dobândit independența devenind un stat suveran, independent, democratic, liber să-și hotărască prezentul și viitorul. Declarația a fost adoptată și semnată de 278 deputați.

facebook.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.