Peste 40 de zboruri au fost întârziate sau anulate pe aeroporturile din Moscova din cauza zăpezii, scrie Kommersant. Prima ninsoare din acest sezon din capitala Rusiei a provocat și un accident în lanț.
Pe trei aeroporturi din capitală, Vnukovo, Domodedovo și Șeremetievo, 35 de zboruri au fost întârziate, alte opt au fost anulate, potrivit Yandex. La Moscova a nins în această dimineață. Începând cu ora 7:30, 11 zboruri au fost întârziate la Vnukovo, două au fost anulate. La Domodedovo, 16 au fost întârziate, șase au fost anulate, iar la Șeremetievo, opt zboruri au fost întârziate.
Cu o zi înainte, Centrul Hidrometeorologic a anunțat un nivel „galben” de pericol meteorologic din cauza zăpezii, viscolului și gheții, în vigoare la Moscova de joi seara până vineri dimineața.