Sociologul, directorul Intellect Group, Ian Lisnevschi a criticat strategiile electorale ale unor partide care aleg să promoveze în politică persoane cunoscute publicului larg, dar lipsite de experiență administrativă și politică.

„Este o greșeală din start a partidelor care pun accent pe populism și pe persoane cunoscute public, dar nu pe profesioniști. Mi se pare că aceeași greșeală PAS a făcut-o și data trecută”, a declarat Lisnevschi la emisiunea De Facto de la GRT.

Potrivit acestuia, deși această abordare poate atrage un bazin electoral mai larg și aduce voturi în alegeri, ea se dovedește ineficientă odată ce partidul ajunge în Parlament.

„În momentul în care treci în Parlament, ai o echipă neprofesionistă, care de fapt nu știe cum trebuie administrat statul și cum se rezolvă acele crize cu care ne confruntăm”, a mai spus expertul.

Lisnevschi a subliniat că notorietatea publică a unei persoane – fie că este vorba de un dansator, un poet sau un cântăreț – nu este suficientă pentru a conduce o țară.

„Un bun dansator, un poet sau un cântăreț poate să fie fenomenal în ceea ce face, dar nu în a conduce țara”, a conchis analistul.

Până la momentul redactării acestei știri, serviciile de presă ale PAS, Guvernului, Parlamentului și Președinției nu au comentat aceste declarații.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

youtube