Din cauza acțiunilor autorităților și a închiderii posturilor tv încrederea în televiziuni este practic la minim, susține directorul “Intellect Group”, Ian Lisnevschi. Potrivit sociologului, acțiunile actualei guvernări legate de închiderea posturilor tv nu au explicație logică și acest fapt îi face pe oameni să migreze spre mediul online.
“În unele acțiuni este foarte complicat de găsit logica. La momentul dat încrederea în televiziuni este la 10%, practic la minimum. În momentul în care cetățeanul vede că se închid unele televiziuni el uneori nici nu reușește să înțeleagă care este problema. Suferă chiar și televiziunile care nu au talk show-uri politice. Cândva cetățeanul conecta televizorul să vorbească ceva pe fundal și era ca o deprindere, acum tot mai mulți oameni trec pe YouTube, Tik Tok”, a declarat Ian Lisnevschi la emisiunea “De Facto” de la GRT.
Amintim că, Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale a decis retragerea actelor permisive pentru domeniul de activitate postului Mega TV pentru 60 de zile.
La momentul redactării știrii, serviciile de presă ale Consiliului pentru Promovarea Proiectelor Investiționale, Guvernului, Parlamentului, Administrației Prezidențiale sau PAS nu au comentat aceste declarații în spațiul public.
Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.