Europa de Vest a trecut prin cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată, cu temperaturi „extreme” care au afectat regiunea prin valuri de căldură consecutive, a transmis miercuri monitorul UE pentru climă, Copernicus.

La nivel mondial, luna iunie a fost a treia cea mai caldă înregistrată vreodată, continuând o serie de temperaturi ridicate în ultimii ani, pe măsură ce planeta se încălzeşte ca urmare a emisiilor de gaze cu efect de seră ale omenirii.

Precedentul cel mai cald iunie a fost în 2024, iar al doilea cel mai cald a fost în 2023, a declarat Copernicus Climate Change Service (C3S). Extremele sufocante au fost deosebit de pronunţate în Europa, care se încălzeşte de câteva ori mai rapid decât media globală. Milioane de oameni au fost expuşi unui stres termic ridicat în unele părţi ale continentului, în timp ce temperaturile medii zilnice în vestul Europei au urcat la niveluri rar întâlnite până acum – şi niciodată atât de devreme în vară. Mai multe ţări au înregistrat temperaturi de suprafaţă de peste 40 de grade Celsius, cu temperaturi de până la 46C în Spania şi Portugalia, a declarat serviciul Copernicus, potrivit AFP, preluată de News,ro.

Aproximativ 2.300 de persoane au murit din cauze legate de căldură în 12 oraşe europene în timpul valului de căldură severă care s-a încheiat săptămâna trecută, potrivit unei analize ştiinţifice rapide publicate miercuri, transmite Reuters. Studiul a vizat cele 10 zile, care s-au încheiat la 2 iulie, în care mari părţi din Europa de Vest au fost afectate de căldură extremă, cu temperaturi care au depăşit 40 de grade Celsius (104°F) în Spania şi incendii de vegetaţie în Franţa.

digi24.ro

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.