Președintele Partidului “Șansă”, reprezentant al blocului “Victoria”, Alexei Lungu, a comentat pe canalul său de Telegram demisia a 20 de judecători de la Curtea de Apel Chișinău, afirmând că acesta este “încă un pas spre aprofundarea crizei din țara noastră, pierderea de profesioniști și un semnal că întregul sistem de justiție este în pericol grav”.

Potrivit politicianului, la baza problemei se află “presiunea sistematică asupra judecătorilor din partea structurilor politice”.

“Președintele și susținătorii săi încearcă în mod clar să subordoneze sistemul judiciar intereselor lor, ignorând principiile independenței și echității. După cum am mai văzut, Recean nu se sfiește să își exprime nemulțumirea față de deciziile judiciare care nu corespund intereselor politice ale partidului de guvernământ. El a creat un precedent periculos care, printre altele, a dus la destrămarea completă a statului de drept”, a scris Alexei Lungu pe Telegram.

“Atunci când politicienii încep să intervină în activitatea instanțelor, aceștia pun în pericol toate instituțiile juridice. Iar sistemul judiciar trebuie să rămână independent și imparțial pentru a asigura dreptatea pentru toți cetățenii. Nu putem permite elitelor să se joace cu viitorul țării noastre considerându-l un instrument politic”, a rezumat președintele partidului “Șansă”.

Reamintim, ieri s-a aflat că 17 judecători ai CA au demisionat. Apoi, alți 3 judecători au scris cereri de demisie. Potrivit președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman, motivul este procedura de evaluare vetting. Consiliul Suprem al Magistraturii va analiza demisiile săptămâna viitoare.

Până la ora redactării știrii, serviciile de presă ale Ministerului Justiției, guvernului, PAS sau administrației prezidențiale nu au comentat declarațiile făcute de Marina Tauber în spațiul public.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

telegram