Alexei Lungu, președintele Partidului “Șansa”, a comentat briefingul de ieri al șefului SIS, menționând că “în discursul său, Alexandru Musteață a arătat în mod clar, că în loc să ia în  discuție problemele reale de securitate a țării, își concentrează toată energia pe justificarea guvernării, care s-a făcut de râs “.

„Mecanismul de justificare de care s-a folosit Musteață constă din trei pași: catalogarea unui risc extern, crearea unei perspective politice pentru acest risc și acoperirea acestei direcții cu vorbe mari sau acțiuni somptuoase. Conform acestei abordări, toate problemele noastre vin exclusiv din Rusia. Acest lucru este convenabil pentru autorități: ele pot evita abordarea problemelor stringente, substituindu-le cu false amenințări  din partea Kremlinului”, a scris Alexei Lungu pe contul său de telegram.

Politicianul a subliniat că prin depășirea factorului de influență al Rusiei, autoritățile își demosntrează propria neputință.

„Șeful SIS a mai spus că cei care pledează pentru o țară neutră și suverană servesc, de fapt, intereselor Rusiei. Această retorică are rolul de a ascunde lipsa de profesionalism și corupția din cadrul guvernării. În cele din urmă, serviciile noastre secrete vor să ne convingă că orice eșec al autorităților are loc, exclusiv, din cauza unor factori externi și nu pe motivul propriei incompetențe. Un lucru este greu de înțeles: dacă influența Rusiei asupra conducerii de la Chișinău este atât de mare, de ce naiba mai avem nevoie de acești guvernanți? Musteață, la un loc cu întreaga guvernare PAS și-au demonstrat prin acest discurs propria neputință”, a menționat Lungu.

Reamintim că marți, șeful SIS, Alexandru Musteață a declarat că Rusia urmărește strategia de compromitere a aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, care vizează referendumul de integrare și ingerința în alegerile prezidențiale. În plus, Musteață a mai spus că în spațiul public, prin intermediul canalelor Telegram și TikTok, se răspândesc informații false despre conducerea țării și despre parcursul european al republicii.

Până la publicarea știrii, serviciile de presă ale SIS, Guvernului, Parlamentului, Administrației Prezidențiale sau PAS nu au comentat declarațiile lui Alexei Lungu în spațiul public.

telegram

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.