Alexei Lungu a comentat tentativa autorităților de a atribui partidului „ȘANSĂ” un apel telefonic indecent și alte înregistrări audio și video. Potrivit președintelui partidului „ȘANSĂ”, înregistrările audio și video publicate de poliție, realizate cu o cameră ascunsă, în care presupuși reprezentanți ai formațiunii politice ar fi discutat despre planuri de mituire a oamenilor reprezintă o nouă încercare de discreditare.
„Sandu-PAS trec la măsuri extreme. Acum, partidului “Șansă” i se atribuie o conversație telefonică dubioasă și alte înregistrări audio și video. Nu avem niciun dubui că este vorba de o farsă a partidului de guvernământ. Nu este altceva decât o găselniță și un fake rușinos. Suferind eșec în campanie, guvernarea se agață de ultimul fir de ață și încearcă să defăimeze toată lumea, pentru a ieși cu fața curată. Nu le va merge. Poporul Moldovei nu se va lăsa dus de nas. Să nu spere”, a scris politicianul pe contul său de telegram.
În același timp, Lungu a făcut apel la susținătorii și membrii partidului “Șansă”, îndemnându-i să fie puternici și să nu cedeze în fața intimidărilor.
“Sunt alături de fiecare dintre voi! Nu vă lăsați intimidați, chiar dacă vin cu mascați la orele 5-6 dimineața pentru a vă speria. Noi suntem alături de voi și vom tot timpul”, a precizat Lungu.
Liderul partidului “Șansă” s-a adresat și organizațiilor internaționale, subliniind că “autoritățile fac încercări fără precedent de a pune presiune asupra formațiunii politice”.
Până în momentul publicării acestei știri, serviciile de presă ale Ministerului Afacerilor Interne, IGP, Guvernului, Administrației Prezidențiale sau PAS nu au comentat declarațiile făcute de Alexei Lungu în spațiul public.