10 primari aleși pe lista PSRM au anunțat aderarea la Mișcarea Pentru Popor cu scopul de a „impune guvernarea să îndeplinească solicitarea celor aproape 800 de mii de oameni, care au semnat inițiativa achitării integrale a facturilor pentru lunile de iarnă”. Despre aceasta  Mișcarea Pentru Popor a anunțat, astăzi, într-un comunicat distribuit pe rețelele de socializare, în care se menționează că  Mișcarea Pentru Popor continuă să primească sprijin nou din rândul aleșilor locali.

„E vorba de primari din sate ale raioanelor Soroca, Cantemir, Sîngerei, Comrat, Briceni, Căușeni și Drochia. Inițiativa Mișcării Pentru Popor a fost susținută anterior de alte câteva sute de aleși locali – primari, consilieri locali, municipali și raionali. În susținerea acestei inițiative a aderat miercuri, 15 martie, și deputatul independent Alexandr Nesterovschi, care astăzi deja este alături de popor, în stradă”, se arată în mesajul organizației.

Mișcarea Pentru Popor face apel către toate forțele de opoziție, atât cele parlamentare, cât și cele extraparlamentare, să „susțină cerința legală a cetățenilor de a obliga guvernarea să achite integral facturile pentru lunile de iarnă”. În acest scop, astăzi deputații Partidului “ȘOR” au înregistrat un proiect de lege care face posibilă îndeplinirea cerinței poporului. Iar mii de oameni, majoritatea din municipiul Chișinău, s-au adunat în fața Parlamentului pentru a cere deputaților adoptarea acestor legi. Alte zeci de mii de cetățeni din întreaga țară au fost blocatți astăzi de regimul Sandu-PAS pentru a fi împiedicați să ajungă la mitingul de la Chișinău, precizează sursa citată.

La momentul difuzării acestei știri, serviciile de presă ale PSRM, PAS, Guvernului, Președinției nu au comentat anunțul respectiv, făcut de Mișcarea Pentru Popor.

facebook