Vicepreședintele Partidului ”ȘOR”, deputatul Marina Tauber s-a adresat cu o sesizare la Curtea Constituțională prin care solicită verificarea constituționalității unei prevederi incluse în noul Cod electoral. Este vorba despre modificările prin care sunt anulate drepturile electorale (de a alege) a tuturor cetățenilor care și-au schimbat domiciliul în ultimele 3 luni de zile până la data alegerilor, scrie partidulsor.md.
Potrivit deputatului, dreptul cetățenilor de a alege și a fi aleși nu trebuie să fie îngrădit de nici o instituție a statului, întrucât scrutinul electoral preconizat pentru ziua de 5 noiembrie 2023 este unul foarte important pentru cetățenii Republicii Moldova și viitorul acestora.
„De aceste alegeri va depinde mult soarta și viitorul comunităților locale pentru următorii 4 ani. Este extrem de important ca cetățenii să aibă dreptul de a alege și să fie aleși, democratic, liber și fără nicio piedică. Cu regret, deja se atestă o mulțime de carențe grave atât legislative, cât și administrative. Guvernarea disperată de a uzurpa puterea la nivel local a pregătit numeroase „surprize” neplăcute pentru cetățeni”, argumentează Marina Tauber.
Potrivit Marinei Tauber, prevederea care îngrădește dreptul cetățenilor de a alege a fost inclusă în noul Cod electoral, în pofida opiniei negative venite din partea Comisiei de la Veneția, autoritățile ignorând vehement recomandările experților internaționali.
„Nu este de ajuns că uzurpatorii din PAS vor să restricționeze, ilegal și abuziv, dreptul a mii de potențiali candidați să participe la alegeri – o premieră mondială de dictatură și fărădelege, dar această putere vrea să limiteze și dreptul de vot a mii de alegători, dacă aceștia își vor schimba domiciliul în ultimele 3 luni înainte de ziua alegerilor”, a mai adăugat deputatul.
Autorul sesizării solicită Înaltei Instanțe să vină cu o hotărâre constituțională până la data de 5 noiembrie 2023, astfel încât, cetățenii să-și poată exercita dreptul garantat de Constituție. În acest sens, vicepreședintele Partidului „ȘOR” este de părere că noile prevederi incluse în Codul electoral încalcă principiile constituționale cu privire la alegeri libere, dreptul de a alege, dar și dreptul la libera circulație în interiorul țării: „Este grav atunci când legile și drepturile fundamentale ale omului sunt revăzute doar în baza de presupuneri, bârfe și în interesul strict politic al puterii”.
Menționăm că potrivit noilor modificări incluse în Codul electoral, cetățenii care își vor schimba domiciliul cu trei luni de zile înainte de ziua alegerilor, nu vor putea vota la noul loc de reședință și nici în raza domiciliul anterior.
Până în momentul publicării stirii, serviciul de presă al Guvernului, PAS, Președinției sau CC, nu au comentat declarațiile Marinei Tauber.