Partidul „ȘOR” este categoric împotriva prelungirii stării de urgență. Regimul PAS-Sandu intenționează să o prelungească, pentru a fura din nou atât oamenii, cât și bugetul de stat. Declarația a fost făcută de către deputatul Marina Tauber, vicepreședinte al formațiunii politice, informează serviciul de presă al Partidului „ȘOR”.
„Guvernul continuă maratonul situațiilor excepționale. A intrat deja în istoria țării ca o guvernare a situațiilor excepționale, extrem de neghioabă, incompetentă, care calcă în picioare legile și drepturile constituționale ale cetățenilor”, a declarat Tauber.
Ea a mai spus că, la inițiativa liderului partidului, Ilan Șor, această decizie a majorității parlamentare va fi din nou contestată la Curtea Constituțională. Tauber a reamintit că, data trecută, voturile judecătorilor au fost împărțite în mod egal.
„Devine din ce în ce mai dificil pentru autorități să justifice prelungirea stării de urgență, pe care o folosesc pentru a lupta împotriva adversarilor politici și pentru a-și justifica eșecurile economice”, a explicat deputatul din opoziție.
Marina Tauber a dat asigurări că partidul pe care îl reprezintă va continua boicotarea ședințelor Parlamentului, dacă nu se vor pune pe ordinea de zi proiectele importante și așteptate de către cetățeni. Totodată, va continua să informeze populația despre acțiunile periculoase ale grupării de la guvernare, care „intenționează să transforme SIS-ul în poliție politică”, dându-i dreptul de a spiona cetățenii fără niciun control.
„În timp ce oamenii așteaptă o justiție dreaptă, PAS schimbă legile, pentru a prelua controlul asupra Curții Supreme de Justiție. Despre ce integrare europeană mai putem vorbi, dacă autoritățile ignoră recomandările directe ale aceleiași Comisii de la Veneția? Nu vom participa la spectacolul ieftin al autorităților, până când pe agenda Parlamentului vor fi incluse inițiative cu adevărat importante ale Partidului „Șor”, precum proiectul de lege privind majorarea pensiei minime până la 5.000 de lei și indexarea pensiilor la nivelul ratei inflației – cu aproape 30%”, a conchis Marina Tauber.
Până la momentul publicării acestei știri, serviciile de presă ale Parlamentului, Guvernului, Președinției și PAS nu au comentat declarațiile Marinei Tauber.