În prezent, Republica Moldova nu planifică să examineze problema aderării la NATO, deoarece populația nu susține o astfel de idee.
Despre acest lucru a declarat ministrul de Externe al Moldovei, Mihai Popșoi, într-un interviu acordat postului de televiziune RTVI.
“Orice aderare la NATO este exclusă în acest moment, deoarece nu există suficient sprijin în rîndul societății”, a declarat el.
Potrivit diplomatului, majoritatea moldovenilor percepe NATO ca o “sperietoare” și acest subiect trebuie discutat pe larg.
“Trebuie să avem o discuție publică liberă despre toate argumentele pro și contra și în cadrul unui astfel de proces democratic să luăm o decizie. Dar aceasta va fi o perspectivă pe termen lung. Deocamdată nu este vorba despre aderare sau o colaborare mai strânsă decît cea pe care am avut-o pînă acum”, a subliniat Mihai Popșoi.
Diplomatul a precizat că statutul de neutralitate al Republicii Moldova implică faptul că țara nu poate face parte din blocuri militare.