Aproximativ 35.000 de fazani vor fi eliberați, până la finele lunii iulie, pe câmpurile și în pădurile din Republica Moldova. Păsările au fost cumpărate de vânători din România și Ungaria și vor ajunge, etapizat, în toate regiunile țării. Ieri, câteva mii de păsări au fost aduse într-o volieră din apropierea municipiului Chișinău, de unde vor fi eliberate în scurt timp.

Cei peste 6.600 de puii pestriți de fazani au vârsta de nouă săptămâni și vin de la o crescătorie din Ungaria.

„În mare parte este o pasăre de interes cinegetic. Adică pentru vânătoare. Dar este și un insectivor. Să știți că fazanul, doar fazanul mănâncă gândacii de colorado. Este un dăunător de cartofi și doar fazanul îi ciupește”, spune vânătorul Mihai Scerbliuc.

„Aproximativ 800 de metri pătrați are voliera unde vor sta pasările în următoarele trei săptămâni. Aici au fost create toate condițiile care să imite habitatul lor natural. Fazanii au fost crescuți la fermă și au nevoie de timp pentru adaptare înainte de a fi eliberați în sălbăticie”, relatează jurnalistul Nicolae Boico.

Cât se vor afla în volieră, fazanii vor primi apă și hrană specială.

„Este o rețetă specială anume pentru puii de fazan. Se diferă alimentația lor de puii de găină. Au nevoie de proteină mai multă, minerale ca să se dezvolte, penajul să fie dezvoltat. Apa este tratată cu medicamente pentru deparazitare, pentru dezinfectare în urma transportării ca să se poată aclimatiza mai ușor”, a menționat vânătorul Mihai Scerbliuc.

Pentru cei 35.000 de fazani care urmează să ajungă până la finele lunii iulie în Republica Moldova, Asociația Vânătorilor și Pescarilor a cheltuit aproape cinci milioane de lei.

„Din anul 1969 am pornit un program de dezvoltare a fondurilor de vânătoare. Unul dintre componente a fost eliberarea sau creșterea și eliberarea fazanilor în natură. Pe parcursul acestor 55 de ani, în Republica Moldova au fost eliberați peste 800.000 de fazani”, a declarat președintele Asociației Vânătorilor și Pescarilor din Republica Moldova, Oleg Ciocoi.

În prezent, în ariile naturale din Republica Moldova sunt aproximativ 100.000 de fazani. Sezonul de vânătoare la această specie se deschide la începutul lunii octombrie și durează până la mijlocul lui februarie. Până atunci, fazanii se vor mai înmulți, iar populația lor ar putea ajunge la aproximativ 160.000 de exemplare.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

tvrmoldova.md