Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a venit cu un mesaj pentru elevi în contextul începutului noului an școlar.
“Școala este locul în care ne formăm ca cetățeni, ca profesioniști, dar, și mai important, ne formăm ca oameni. Într-o lume în continuă schimbare este bine să avem cunoștințe, dar trebuie să știm și cum valorificăm aceste cunoștințe în beneficiul nostru și al altora.
Corectitudinea, onestitatea, bunătatea, grija față de cei din jur ne definesc ca oameni și acestea sunt valorile fundamentale în edificarea unei societăți sănătoase, în care fiecare cetățean își poate realiza potențialul. Perciun anunță majorarea burselor pentru studenții de la pedagogie Oamenii sînt cea mai importantă resursă în societate.
De aceea, politicile educaționale pe care le promovăm la Ministerul Educației și Cercetării sunt centrate pe oameni. Echipa noastră va depune tot efortul ca să creștem prestigiul profesiei de pedagog, să apreciem oamenii valoroși din sistemul educațional și să atragem tineri cu vocație”, se arată în mesajul ministrului.
Dan Perciun a mai adăugat că instituția, pe care o conduce va lucra la crearea condițiilor mai bune pentru toți în școală, astfel ca fiecare elev să se simtă în siguranță și să descopere plăcerea de a învăța.