Ministrul Muncii, Alexei Buzu, a declarat că în această iarnă vor fi mai puține resurse financiare pentru compensarea facturilor la resursele energetice. De asemenea, acesta a spus că au fost introduse două categorii noi de vulnerabilitate. Ministrul a făcut declarații în cadrul unei emisiuni TV.

„Suntem în plin proces de a clarifica toate detaliile legate de procesul de compensații. În vara acestui an am făcut modificări la legislația în vigoare, am introdus două categorii noi, vor fi șapte în total. Am făcut acest lucru pentru a ținti și mai bine gospodăriile cu venituri mai mici, ținând cont că în acest an prețul la sursa de energie va fi mai mic comparativ cu anul trecut. Este vorba despre categoriile „extrem de vulnerabil” și „fără vulnerabilitate”.

Discutăm cu colegii de la Ministerul Energiei, pentru a înțelege care va fi prețul la sursa de energie reglementată pentru perioada rece și cu colegii de la Ministerul Finanțelor pentru a identifica resursele necesare. În acest an nu sunt resursele pe care le-am avut la începutul perioadei reci a anului trecut. Am avut susținere din partea partenerilor, în acest an suportul a fost redirecționat în alte direcții. Compensații vor fi, dar nu la nivelul anului trecut”, a declarat Alexei Buzu.

Anul trecut, Guvernul Republicii Moldova a alocat cinci miliarde de lei pentru susținerea populației și compensarea facturilor pentru gaze naturale, energie termică și energie electrică în perioada rece a anului, noiembrie 2022 – martie 2023.

Moldovenii au primit compensații la factura de gaz și încălzire în funcție de categoria de vulnerabilitate din care au făcut parte.

unimedia.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.