Recep Tayyip Erdogan a salutat duminică mulțimea impresionantă care s-a strâns să-i demonstreze susținerea și a reamintit oamenilor realizările pe care le-a avut în 21 de ani de când conduce Turcia, relatează agenția turcă Anadolu.
În fața mulțimii de 1,7 milioane de persoane care s-a strâns lângă aeroportul Ataturk din Istanbul, președintele turc a insistat pe realizările sale politice și pe faptul că a urcat fiecare treaptă pe scara politică – primar în Istanbul, premier și acum președinte.
Uriașul mitingul electoral, la care s-au adunat 1,7 milioane de oameni, vine cu o săptămână înainte de alegerile prezidențiale din 14 mai, despre care analiștii politici spun că reprezintă cel mai dificil test politic cu care se confruntă Erdogan în cele două decenii de când domină politica turcă.
Primul tur al alegerilor prezidențiale din Turcia va avea loc duminică, 14 mai. Pe buletinul de vot, oamenii vor avea de ales între președintele Recep Tayyip Erdogan, candidatul comun al opoziției Kemal Kilicdaroglu, dar și Muharrem Ince și Sinan Ogan.