Dinu Țurcanu, președintele raionului Orhei, membru al Partidului „ȘOR”, este sigur că mitingul de protest, organizat duminică de către Mișcarea Pentru Popor, are o importanță colosală. Această opinie a fost exprimată în cadrul emisiunii „TEMA” difuzată pe canalul de internet al postului TV „Primul în Moldova”.

„Dacă e să analizăm importanța evenimentului de duminică, este una colosală, cine știe să înțeleagă. Actuala guvernare au pus toate tunurile să o decredibilizeze. În accepțiunea lor, aici trebuia să nu vină nimeni. <…> Iată că prezența masivă la mitingul de duminică a demontat toată transpirația și toată rea voința actualei guvernări”, a afirmat Țurcanu.

El a vorbit despre impedimentele create pentru cei care au dorit să iasă la protest, dar nu au putut să o facă, inclusiv din cauza declarațiilor despre presupusele planuri de destabilizare, dar și pentru că transportatorii „au fost descurajați”.

„Ultima năzbâtie care nu s-a mai făcut în 30 de ani este că însuși președintele țării amenință propriul popor să nu vină la proteste”, a declarat Dinu Țurcanu.

De asemenea, el afirmă că „jumătate din cei care au dorit să vină la mitingul de duminică, nu au avut posibilitatea tehnică, pentru că transportatorii au fost descurajați”.

„Ceea ce nu înțeleg ei: dacă ei văd doar cifre și văd doar statistici, totuși lumea vie și foarte activă care vine la proteste spune altceva. Și în mod sigur ironia asta care o fac ei asupra situației de facto și bâza și bătaia de joc pe care o fac în raport cu ceea ce se întâmplă în centrul  capitalei, în mod sigur, inevitabil, ca bumerangul se va întoarce împotriva lor”, a mai spus invitatul.

La momentul publicării acestei știri, declarațiile lui Dinu Țurcanu nu au fost comentate de serviciile de presă ale administrației prezidențiale și PAS.

youtube