De la 1 iulie se vor modifica tarifele pentru serviciile de la Aeroportul Internațional Chișinău. Un ordin în acest sens, semnat de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, a fost publicat în „Monitorul Oficial”.

Potrivit documentului, taxa pentru modernizarea Aeroportului Internațional Chișinău pentru zborurile regulate și neregulate la plecare va scădea de la 9 la 4,5 euro per pasager.

În același timp, este majorată taxa pentru servicii de la 6,2 euro/pasager la 7 euro/pasager pentru cursele regulate și la 8,70 euro pentru curse neregulate.

Totodată, valoarea taxei pentru serviciile de aterizare, cea pentru asigurarea securității aeronautice şi a taxei pentru staționarea supralimită a aeronavei rămân neschimbate.

rupor.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.