Guvernul Republicii Moldova și cel al Israelului au finalizat procedurile interne necesare pentru punerea în aplicare a Acordului privind conversiunea permiselor de conducere, întocmit la Ierusalim pe data de 20 martie și intrat în vigoare la 27 octombrie curent.
Astfel, potrivit Ministerului Afacerilor Externe, cetățenii Republicii Moldova cu reședința în Statul Israel își vor putea preschimba permisele de conducere moldovenești de categoriile A, A1, A2 și B fără a susține probe teoretice sau practice.
Permisul de conducere preschimbat va fi returnat autorității care l-a eliberat.
„În baza Acordului, verificarea autenticității actelor se efectuează direct între organele competente moldovenești și cele israeliene, prin contactarea autorității emitente. Astfel, se simplifică procedurile administrative, se reduc costurile și timpul de executare”, informează MAE.

