Momente de panică și suspans în Capitală. Un copil de aproximativ 3 ani a rămas blocat într-un automobil pe bulevardul Moscovei din Chișinău. Un trecător a chemat de urgență o echipă de medici. Astfel, ambulanța a intervenit imediat la fața locului.

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au deblocat ușa automobilului, iar medicul a preluat copilul și i-a acordat primului ajutor medical.

Potrivit reprezentanților Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, micuțul era agitat, transpirat și manifesta o reacție acută la stres. Într-un final, peste 40 de minute, a fost găsit tatăl copilului.

În acest context, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească îndeamnă părinții să fie responsabili și să nu lase copiii nesupravegheați.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

new tv.md