Fostul vicepremier Alexandru Muravschi nu exclude că dacă va pierde alegerile prezidențiale, Maia Sandu ar putea apela la structurile internaționale. Acesta a precizat că două astfel de precedente au existat.

„Aș vrea să amintesc cum în 2016, când Sandu nu era nici prim-ministru, nici președinte, ea a apelat la FMI să nu mai finanțeze RM. <…> Și în 2020, aceeași Maia Sandu – care a participat la congresul Partidului Popular European cu o solicitare de a nu finanța și susține guvernul Chicu? Avem deja 2 precedente”, a spus Muravschi în cadrul emisiunii „TEMA cu Ludmila Belcencova” de la Primul în Moldova.

Expertul a sugerat că, în cazul în care pierde alegerile prezidențiale, principalul instrument utilizat la maxim va fi presupusa implicare a Rusiei.

„Nu exclud că dacă pierde, ea va face un mare manifest și va alerga la toate structurile din Europa pentru a spune cum este Kremlinul și noi vă cerem…”, – a spus Muravschi.

La momentul redactării știrii, serviciile de presă ale administrației prezidențiale, guvernului, parlamentului sau PAS nu au comentat în spațiul public declarațiile lui Alexandru Muravschi.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

telegram