Vicepreședintele PDCM, Fadei Nagacevschi susține că scopul referendumului este de a crește șansele Maiei Sandu să obțină un alt mandat. Declarația a fost făcută de fostul ministrul al justiției la emisiunea “De Facto” de la GRT. Potrivit acestuia, contextul în care este organizat referendumul indică că este un element de campanie electorală

“Nu știu dacă mai este un cetățean în țara asta care nu asociază acest referendum cu un element de campanie electorală pentru campania prezidențială. Eu cred ca cetățenii sunt convinși că scopul referendumului este altul decât cel declarat și anume de a crește șansele Maiei Sandu să obțină un alt mandat. Eu sunt convins ca orice referendum este util când este vorba de anumite subiecte de interes major, dar contextul în care se face este destul de major. Noi verificăm acum prin acest referendum consultativ alegerile prezidențiale sau anumite subiecte de interes comun care vizează integrarea”.

De menționat că în ultima ședință din 2023 a Legislativului au fost aprobate modificările necesare la Codul Electoral, ce permit ca un referendum republican să fie organizat în aceeași zi cu alegerile parlamentare, prezidențiale sau locale generale.

Amintim, pe 24 decembrie, președintele Maia Sandu a solicitat Parlamentului organizarea unui referendum la care cetățenii să se pronunțe privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Acesta ar putea avea loc odată cu scrutinul prezidențial din toamnă.

Până la publicarea acestei știri, serviciile de presă ale PAS, CEC, Guvernului, Președinției sau Parlamentului, nu au comentat aceste declarații.

telegram

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.