Fostul viceministru al justiției, Nicolae Eșanu consideră că sesizarea depusă de foștii membri ai Partidului „Șor”, declarat neconstituțional, trebuia să fie examinată în componență deplină a Curții Constituționale. Astfel, ar fi fost excluse orice teorii conspiraționale, a declarat juristul în cadrul emisiunii “Post factum”, de la postul ITV.

„Îmi pare că judecătorii Curții Constituționale nu au înțeles că au obligația dacă nu legală cel puțin morală să se asigure că în privința soluției pe acest caz vor exista cât mai puține suspiciuni, având în vedere că existau suspiciuni că CC a fost parte a unei campanii organizate de Legislativ și Executiv. Din acest considerent Curtea Constituțională trebuia să facă tot ce este posibil pentru a nu da apă la moară celor care gândesc în baza teoriilor conspiraționale. Eu nu văd de ce în acest caz nu s-a amânat examinarea astfel încât să dispară acest subiect”.

În opinia juristului, Nicolae Eșanu, cel mai corect și echidistant ar fi fost dacă majoritatea parlamentară solicita în prealabil opinia Comisiei de la Veneția.

“Cel mai civilizat mod de a dialoga cu membrii Comisiei de la Veneția este de a solicita opinia în prealabil și a aștepta soluția. Cel mai prost mod este de a solicita opinia și de a adopta hotărârea”.

Serviciul de presă al CC nu a venit cu o reacție publică la aceste declarații. Amintim că în luna iulie, deputații PAS au votat un proiect de lege care prevede ca membrii din conducerea Partidului „ȘOR”, declarat neconstituțional anterior, nu pot participa la alegeri în următorii 5 ani.

Pe 4 august cinci deputați ai partidului interzis „Șor”, au solicitat Înaltei Curți să verifice constituționalitatea legii care prevede că membrii partidelor politice declarate neconstituționale nu vor putea fi aleși pe o perioadă de cinci ani. Astfel, după mai multe dezbateri și deliberări judecătorii Curții Constituționale au decis că membrii partidului interzis „Șor” nu pot participa la alegeri.

Reprezentanții formațiunii politice au calificat decizia majorității parlamentare drept „ilegală” și „neconstituțională”.

facebook

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.