Fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, a calificat ca un „eșec” și o „pată rușinoasă” pe reputația președintelui Curții Constituționale, Nicolae Roșca, verificarea constituționalității Partidului politic „ȘOR” la solicitarea Guvernului. Asta, deoarece, în opinia sa, președintele CC „este influențat” de partidul de guvernământ și de Maia Sandu.

„Eu am un respect deosebit în raport cu domnul Nicolae Roșca, președintele Curții Constituționale, ca profesor de Dreptul afacerilor, însă în ceea ce privește ca judecător al Curții Constituționale este un eșec și o pată rușinoasă”, a spus Nagacevschi, la emisiunea „TEMA” de la „Primul în Moldova”, difuzat pe internet.

El a evidențiat „loialitatea” lui Roșca în raport cu partidul aflat la guvernare.

„Se observă loialitatea în raport cu PAS-ul, cu ochii deschiși. Adică el (președintele CC  – n.r.) este extrem de nociv pentru independența Curții Constituționale, deoarece el nu poate să se disocieze de faptul că cândva a fost avocatul Maiei Sandu și a fost pe la mitingurile Maiei Sandu, și până astăzi se vede că el este încă influențat”, a argumentat ex-ministrul.

Mai mult, el crede că pauza lungă, până pe 12 iunie, în ședința Curții de examinare a constituționalității formațiunii politice, a fost luată de instanță pentru a oferi Guvernului „o șansă de a genera probe”.

 „Să nu respingă astăzi ca inadmisibilă această sesizare, înțelegând că argumentele sunt subțiri, ei dau o șansă suplimentară Guvernului să genereze probe pentru a putea declara neconstituțional Partidul „ȘOR”, a opinat Fadei Nagacevschi.

El a subliniat că, la moment, probele în ceea ce privește admisibilitatea argumentelor invocate de către Ministerul Justiției pentru a declara neconstituțional Partidul „ȘOR”, sunt „destul de subțiri”.

Totodată, el a împărtășit opinia altor juriști, dar și a avocaților Partidului „ȘOR” că cele invocate în sesizarea Guvernului nu țin de domeniul de competență al Curții Constituționale.

Până la momentul difuzării acestei știri, declarațiile sale nu au fost comentate de serviciile de presă ale Curții Constituționale, Guvernului, Ministerului Justiției, Președinției și PAS.

youtube