Fracțiunea parlamentară de opoziție a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor anunță că intenționează să boicoteze ședințele penare ale Parlamentului. Deputații invocă că fracțiunea majoritară PAS „obstrucționează opoziția”. Decizia finală privind neparticiparea în continuare a fracțiunii BCS la ședințele în plen urmează a fi adoptată în cel mai scurt timp, a declarat deputatul Vladimir Voronin la un briefing de presă, după ce PAS, la începutul ședinței, a respins toate propunerile opoziției cu privire la ordinea de zi.

„Conform Constituției, conform legilor, conform Legii despre Parlament, noi, toți deputații, avem drepturi egale. <…> Câte ședințe la rând, orice propunere care vine din partea noastră, a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, nu se acceptă, nu se votează, nu se introduce în ordinea de zi!”, a declarat Voronin.

El a subliniat  că deputații de opoziție sunt îngrijorați și revoltați că „actualul Parlament este neprofesionist și trădează interesele naționale, patriotice ale țării noastre”: „Ei votează mecanic pentru orice prostie, pentru orice idiotism – noi nu o să participăm la asta categoric”, a mai spus deputatul.

„Noi acum, o să luăm decizia finală și nu o să participăm la așa batjocură, la așa ședințe, poate nu numai astăzi, dar în genere să discutăm în mod serios care sunt drepturile opoziției și de ce ele se încalcă”, a rezumat Vladimir Voronin.

Amintim că o altă Fracțiune parlamentară – a Partidului politic „ȘOR”, declarat neconstituțional printr-o decizie a Curții Constituționale, de mai multe luni în șir boicotează ședințele Parlamentului, în semn de protest față de abuzurile guvernării în raport cu opoziția parlamentară.

Până la momentul publicării acestei știri, declarația BCS nu a fost comentată în spațiul public de serviciile de presă ale Parlamentului și PAS.

facebook

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.