Doi bărbați și o femeie au fost reținuți de oamenii legii, fiind bănuiți într-un dosar penal pornit pentru trafic de droguri. Potrivit unui comunicat al IGP, în cadrul perchezițiilor, polițiștii au depistat și ridicat substanțe narcotice în valoare de peste 100 mii lei, precum și o sumă de 120 mii lei – bani proveniți din schema infracțională.
Conform datelor prezentate, cei trei sunt din Chișinău și au vârste cuprinse între 35 și 45 de ani. Urmare a documentării acestora, cu sprijinul angajaților „Fulger”, au avut loc 10 percheziții la domiciliile și în automobilele bănuiților, de unde au fost ridicate drogurile de tip metadonă cristalizată și marijuana, precum și dispozitive de consumare a lor, suma de bani menționată, dar și cartușe deținute ilegal.
La solicitarea PCCOCS, instanța de judecată a dispus plasarea femeii și a unuia din bărbați în arest preventiv pentru 30 de zile, iar celui de-al treilea bărbat – pentru 20 de zile.

