O femeie este căutată de oamenii legii, după ce ar fi însușit 10 000 de lei dintr-un bancomat de pe strada Socoleni din capitală.
„Acum 6 zile, o femeie de 57 de ani a sesizat poliția precum că a încercat să-și alimenteze contul de card cu 10 mii de lei, dar tranzacția a eșuat. Femeia a observat mai târziu că banii totuși nu au ajuns pe card.
După eșuarea tranzacției, bancomatul a întors banii, însă femeia din imagine i-ar fi luat, fără să anunțe Poliția sau Banca”, comunică IGP.
Dacă ați recunoscut-o sau cunoașteți informații relevante, contactați Poliția la numerele 060406041 sau la 112.

