O dimineață obișnuită s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din satul Nicoreni, raionul Drochia. O femeie care își ducea vaca la pășune a fost lovită mortal de o mașină. Impactul a fost atât de puternic, încât victima a fost dusă aproximativ 20 de metri pe capotă. La volan se afla un bărbat despre care martorii spun că este polițist.

Mai exact, ar fi vorba de Alim Ataman, șeful secției urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Drochia.

„Este un om din sat, un polițist, a venit un om dimineață și m-a trezit și mi-a zis să plec pentru că pe bunica a lovit-o mașina, până am alergat acolo a fost prea târziu. După cum s-a văzut unde era ea și de unde a luat-o mașina, avea viteză bună, undeva 15-20 de metri în vale de la acest drum, vreo 20 de metri târâtă, capota boțită, numărul căzut”, spune nepotul victimei.

Acum câteva luni, familia Tomuz a mai trecut printr-o tragedie, când casa unde locuiau a fost cuprinsă de flăcări.

Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului. Potrivit datelor preliminarea femeia traversa carosabilul neregulamentar.

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.

tvn.md