Poliția din Praga l-a arestat pe principalul suspect în cazul uciderii Victoriei, o fetiță ucraineană de 9 ani refugiată cu mama ei în Germania. Principalul suspect este un moldovean, fostul iubit al mamei micuței. Acesta va fi extrădat în Germania, unde va fi judecat.
„Un cetățean moldovean suspectat că a ucis cu violență o fetiță de nouă ani din Döbeln a fost reținut”, a declarat procurorul-șef Ingrid Burgart.
„El urmează să fie extrădat astăzi și adus în fața judecătorului de instrucție din Chemnitz”, a declarat un purtător de cuvânt al Parchetului din landul Saxonia.
În ziua dispariției Valeriei, suspectul, al cărui prenume, Andrei, a fost făcut public, a fost fost surprins de camere în apropierea locuinței fetiței. Potrivit presei germane, bărbatul este un fost iubit al mamei copilei.
După crimă, cetăţeanul moldovean a fugit cu un Peugeot argintiu în Cehia, la Mlada Boleslav, apoi a fost reținut la Praga, pe 14 iunie. În dimineața zilei 3 iunie, Valeria a plecat la școală, dar nu a mai ajuns acolo. O amplă operațiune de căutare în care au fost implicați peste 400 de polițiști din landurile Saxonia și Saxonia-Anhalt, precum și alte servicii de urgență, inclusiv pompieri și scafandri, a fost lansată.
Locuitorii din Döbeln, un oraș cu o populație de aproximativ 24.000 de locuitori, au organizat grupuri de căutare în grădini, subsoluri și garaje. În timpul perchezițiilor, poliția a audiat sute de oameni. Pe 6 iunie, s-a extins căutarea. Întrucât fata și mama ei erau din Ucraina, iar tatăl ei este încă acolo, pe front, anchetatorii i-au contactat pe polițiștii din Ucraina, Polonia și Cehia.
Tatăl Valeriei a publicat un mesaj video pe 9 iunie: „Facem apel la cei implicați în dispariția ei. Găsiți curajul să-l aduceți înapoi pe copilul nostru iubit. Sper cu adevărat că îmi pot îmbrățișa fiica în curând”.
Din păcate, pe 11 iunie, cadavrul fetei a fost găsit într-o pădure, aproape de locul unde o femeie a susținut că a auzit un țipăt în ziua în care copilul a dispărut.