O femeie din Republica Moldova, care a revenit din Italia, a fost infectată cu virusul West Nile. La data de 7 octombrie, aceasta a fost internată la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”.

Potrivit reprezentanților de la „Toma Ciorbă”, probele prelevate ieri au confirmat prezența virusului, iar cazul a fost raportat astăzi la Agenția Națională de Sănătate Publică.

Medicii susțin că pacienta, care a prezentat febră timp de 10 zile înainte de internare, se află acum în stare febrilă și beneficiază de tratament simptomatic. Starea este de gravitate medie, complicată cu meningită.

Anterior, în Republica Moldova au fost înregistrate două cazuri de infecție cu virusul West Nile (VWN), la doi bărbați cu vârste de 39 și, respectiv, 54 de ani.

știri.md

Site-ul Primul in Moldova oferă dreptul la replică tuturor celor vizați în articol.